Newsflash

Rezultate căutare « sanatate publica »


Pacienţii, parteneri activi în politicile de sănătate

de Prof. dr. Vasile ASTĂRĂSTOAE - ian. 21, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

DREPTUL LA SĂNĂTATE, DE LA ENUNŢ LA RESPECTARE

de Elena SOLUNCA - ian. 21, 2011

   Editorialul semnat de Mihaela-Cătălina Vicol, intitulat „Dreptul la sănătate: de la vulnerabilitate la protecţie“, care deschide programatic REVISTA ROMĂNĂ DE BIOETICĂ nr. 3/2010, atrage atenţia că acest drept fundamental al omului implică „mai mult decât absenţa bolii sau a infirmităţii”. Declaraţia Universală asupra Bioeticii şi Drepturilor Omului – UNESCO aduce un element esenţial, acela al responsabilităţii sociale, „ca factor de implicare a statelor în promovare şi protecţia acestor drepturi“, subliniind nevoia de promovare a conceptului de performanţă a sistemului de sănătate. Complexitatea acestui concept creşte aproape exponenţial atunci când este vorba de vulnerabilitate, care poate fi a unor categorii de persoane, fără a uita că, în sine, starea de boală implică o anumită vulnerabilitate, care trebuie temeinic cunoscută şi protejată. (...)

Programele naţionale de sănătate şi Contractul-cadru

de Alexandru NEAGU - ian. 14, 2011

   Programele naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012. În Monitorul Oficial nr. 893/30.12.2010 a fost publicată HG nr.1.388/28.12.2010 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi 2012, precum şi structura şi obiectivele acestora. Acestea reprezintă un ansamblu de acţiuni multianuale, organizate în scopul evaluării, prevenirii, tratamentului şi controlului bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei şi se derulează în mod distinct sau în comun de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în baza Normelor tehnice de realizare, aprobate prin ordin comun al celor două entităţi. (...)

Cardul de sănătate, obligatoriu

de MINISTERUL SĂNĂTĂŢII - ian. 7, 2011

   La iniţiativa Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind introducerea cardului naţional de sănătate.
   Cardul va fi un document obligatoriu pentru fiecare asigurat ce doreşte să acceseze servicii medicale în unităţile sanitare din reţeaua publică, dar şi pentru medicii din sistem, care vor primi, la rândul lor, un card medical profesional. (...)

 

Finanţare, principii şi intervenţii în sănătate

de Dr. Dan PEREŢIANU - ian. 7, 2011

   De multe ori se citează Raportul OMS referitor la performanţele sistemelor de sănătate din lume (WHO, 2000). Acolo apar două statistici interesante şi importante: • 80 de dolari pe locuitor este considerată cifra de la care investiţii sau mai mulţi bani în sănătate se corelează cu creşterea performanţelor acelui sistem de sănătate • 6% din PIB este considerată cifra de la care poate exista un sistem de sănătate într-o ţară europeană (cu valori ale morbidităţii şi mortalităţii corespunzătoare). (...)

 

Cifrele din sănătate, ca un duş rece

de Dr. Aurel F. MARIN - dec. 17, 2010

    De multe ori se întâmplă ca, din prea multă concentrare asupra unui detaliu sau a altuia, să pierdem din vedere imaginea de ansamblu. The big picture. Ceea ce ne-ar putea da o falsă impresie. Indubitabil, sunt aspecte demne de toată lauda în sistemul nostru de sănătate, iar săptămânalul „Viaţa medicală“ a adus în atenţia comunităţii medicale româneşti o serie din acestea, într-o lumină – credem – obiectivă. Dar cu o floare, din păcate... Cunoaşteţi urmarea. Recent publicatul raport Sănătatea dintr-o privire. Europa 2010 – document elaborat de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), în parteneriat cu Comisia Europeană, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – ne readuce la realitate. Un sistem de sănătate trebuie văzut ca un tot unitar, în care diversele aspecte particulare nu capătă semnificaţie decât prin impactul asupra întregului. Iar întregul acesta trebuie situat în context. (...)

Supravegherea etică în Sănătatea publică

de Prof. dr. Constantin CIUFECU - dec. 10, 2010

   În 1970, o comisie guvernamentală federală (SUA) a iniţiat dezbaterea privitoare la colectarea şi utilizarea datelor şi informaţiilor necesare desfăşurării activităţii de supraveghere a sănătăţii publice, cu obiectivul de a răspunde la întrebarea dacă supravegherea de sănătate publică trebuie sau nu să respecte criteriile etice, atâta vreme cât datele şi informaţiile privesc fiecare individ participant. Acest punct de vedere aduce în dezbatere dreptul la protecţia individuală şi presupune obţinerea consimţământului, a acordului de participare, pe baza informării asupra riscurilor de expunere şi a beneficiilor. Era necesar un punct de vedere, un răspuns la întrebarea dacă datele şi informaţiile, analiza trebuia să fie verificate de instituţiile etice care avizează supravegherea de sănătate publică, exclusă avizărilor. (...)

Bugetul sănătăţii pe 2011 - Atentat la sănătate -

de Luminiţa VÂLCEA - dec. 10, 2010

  Reprezentanţii Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România au constatat, cu îngrijorare, că propunerea pentru bugetul alocat sănătăţii pe 2011 constituie un grav atentat la sănătatea şi viaţa populaţiei. „Solicităm public autorităţilor responsabile să exprime o poziţie oficială despre modul cum vor asigura desfăşurarea actului medical în 2011. Sau să recunoască public că nu le pasă de starea de sănătate a populaţiei, pentru că din cifrele prognozate în buget rezultă acest fapt. (...)

Apă şi sănătate

de Marius DOBRESCU - nov. 26, 2010

   În perioada 23–25 noiembrie a.c. a avut loc, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, cea de-a doua întâlnire a Părţilor semnatare a Protocolului asupra Apei şi Sănătăţii, desfăşurată sub auspiciile Comisiei Economice  entru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Reprezentanţi din 34 de ţări s-au reunit pentru a reduce barierele economice în calea accesului la o apă potabilă sigură, mai curată, la un preţ cât mai scăzut. (...)
 

Cardul de sănătate – a doua carte de identitate

de MINISTERUL SĂNĂTĂŢII - nov. 12, 2010

    Pe site-ul MS se află postat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind promovarea cardului naţional (CN) de sănătate. Proiectul va fi în dezbatere publică până la începutul lunii decembrie. CN devine obligatoriu pentru fiecare asigurat ce doreşte să apeleze la servicii medicale în unităţile sanitare din reţeaua publică. El cuprinde informaţii generale precum: datele de identitate, codul numeric personal, codul de asigurat, acronimul casei naţionale de sănătate care emite cardul, precum şi numărul de identificare a acestuia. (...)
 

Prima linie a îngrijirilor de sănătate

de Iftimie NESFÂNTU - nov. 5, 2010

   A şasea ediţie a conferinţei Medicina de familie – prima linie în asistenţa medicală, desfăşurată la Brăila, în perioada 14–16 octombrie 2010, şi-a încheiat lucrările, lăsând participanţilor – medici şi invitaţi din toate colţurile ţării – amintiri preţioase şi dorinţa de a reveni în „oraşul cu salcâmi“, acolo unde ştiinţele şi cultura fac – întotdeauna – casă bună. O echipă de aur, un eveniment de referinţă, o pagină de istorie medicală… Un reportaj semnat de dl Iftimie Nesfântu. (...)
 Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Seniorii şi sistemul de sănătate

    Subsemnaţii dr. Dumitru-Justin C. Diaconu, profesor universitar, fost şef de clinică şi şef de secţie la Clinica Universitară de Dermatovenerologie „Prof. dr. Scarlat Longhin“ a UMF „Carol Davila“ Bucureşti, cercetător ştiinţific principal gr. I, fost director al Centrului Naţional de Dermatovenerologie Bucureşti, fost director adjunct al Spitalului Clinic de Dermatovenerologie „Prof. dr. Scarlat Longhin“, actualmente profesor universitar consultant la UMF „Carol Davila“ Bucureşti, şi dr. Petre Popescu, cadru universitar între anii 1954 şi 1968, medic primar radiolog la Spitalul Clinic Dermatovenerice „Prof. dr. Scarlat Longhin“, doctor în ştiinţe medicale, membri ai Asociaţiei Medicilor Pensionari (AMPR), domiciliaţi în Bucureşti, vă aducem la cunoştinţă următoarele: (...)

CERCETARE FUNDAMENTALĂ, PREZENTĂRI DE CAZ ŞI PROBLEME DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

de Dr. Raluca BULEA - oct. 15, 2010

Numărul 8/2010 al revistei MEDICINA MODERNĂ propune atenţiei cititorilor, după cum ne-a obişnuit, o serie de articole originale cu o ţinută ştiinţifică deosebită. Toate subiectele abordate sunt de actualitate, prezentate după regulile necesare unei publicaţii ştiinţifice cu tradiţie şi prestigiu. De la cercetarea clinică şi paraclinică a sindromului mielodisplazic, la o boală rară precum sindromul Sneddon şi asocierea sa cu livedo racemosa, la prezentările unor cazuri de ingestie de sulfat de cupru soldat cu deces sau de insuficienţă cardiacă hipodiastolică rezolvată chirurgical, până la cercetarea efectelor cardiovasculare şi metabolice ale aldosteronului, specialiştii hematologi, cardiologi, legişti (dar nu numai) vor găsi informaţii interesante şi concluzii pertinente ale unor colegi de breaslă. (...)

Hepatitele – problemă de sănătate publică

de Luminiţa VÂLCEA - oct. 8, 2010

   Aproximativ 150 de pacienţi au participat la sfârşitul săptămânii trecute la a doua ediţie a Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), organizată la Iaşi, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România.
   „Paradoxal, deşi vorbim despre un progres nemaivăzut al medicinii şi avem o privire optimistă, noi patologii ocupă spaţiul lăsat liber de bolile pe care spunem că le-am învins. Explozia patologiei hepatice constituie deja o problemă de sănătate publică şi un domeniu în care numai politici intersectoriale vor permite să îl controlăm. Participarea cu drepturi depline a pacienţilor cu astfel de afecţiuni în realizarea acestor politici constituie o condiţie esenţială pentru un succes durabil. De aceea, organizarea acestei manifestări este definitorie pentru implicarea societăţii în această bătălie dificilă“, a declarat dl prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Card de sănătate, începând de anul viitor

- sept. 17, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

TATUAJELE: probleme de sănătate

de Serviciul de presă al MS - sept. 17, 2010

    Specialişti în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii atenţionează asupra riscurilor la care se expun persoanele ce se tatuează cu „henna neagră“. Coloranţii adăugaţi plantei de henna, care dau culoarea neagră, pot cauza reacţii alergice grave. Simptomele apar după câteva zile şi se manifestă prin mâncărimi, roşeaţă, pete, pustule sau chiar decolorarea permanentă a pielii şi cicatrici. Utilizatorii pot dobândi o sensibilitate permanentă la aceste substanţe şi pot dezvolta dermatită de contact alergică. (...)

Despre reforma instituţiilor de sănătate publică

de Dr. Traian IONESCU - aug. 13, 2010

   Dacă studiezi o carte serioasă de management, la capitolul care tratează nu cum să dispară o întreprindere sau o instituţie, ci cum să reziste sau să se dezvolte în condiţii noi şi într-un mediu turbulent (pentru această treabă este nevoie de manageri), vei găsi în subcapitolele privind planificarea şi strategia următoarele: „Este evident că metodele tradiţionale ale planificării pe termen lung cu atenţia lor îndreptată în «interior», cu accent pe buget şi personal, au devenit nepotrivite şi insuficiente pentru conducerea organizaţiilor într-un mediu turbulent. (...)

Alianţă pentru sănătate

- aug. 6, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

O sugestie pentru modernizarea sistemului românesc de sănătate

de Prof. dr. Dorin SARAFOLEANU - iul. 9, 2010

     Epoca modernă impune sistemelor de sănătate calitate, performanţă, confort pentru pacient şi, bineînţeles, costuri convenabile. În lume, sistemele de sănătate sunt tot mai preocupate de dezvoltarea Chirurgiei ambulatorii (CA), atât pentru confortul pacienţilor, cât, mai ales, pentru a reduce costurile foarte ridicate ale paturilor de spital. Se urmăreşte un consens internaţional în domeniul CA. Care, în fond, oferă acelaşi tip de intervenţii chirurgicale ca în cazul Chirurgiei convenţionale (CC) – numai că aceasta din urmă implică spitalizări lungi, costuri mult crescute şi poate expune la complicaţii infecţioase nosocomiale. (...)

Viciile sistemului de sănătate, dincolo de statistici

de Dr. Aurel F. MARIN - mai 28, 2010

   „S-a constatat că, din totalul cazurilor de malpraxis, doar 15% aparţin medicilor. (...) Sistemul îl face pe medic să greşească. Medic sau nu, cineva trebuie să te incite să progresezi. Pe noi ne incită bolnavii şi evoluţia patologiei. Dacă eşti silit să lucrezi contracronometru şi sub presiune, intervine aplatizarea, foarte periculoasă pentru calitatea actului medical“, afirmă dl prof. dr. Dorin Sarafoleanu, într-un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin.
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.


 
 

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe